Descriere
:
1.1.Ofertanţii (inclusiv asociaţii/subcontractanţii/ terţii susţinători) NU trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Doc just care probează îndepl celor asumate prin complet DUAE urmează a fi prezentate, doar de către ofertantul declarat clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit dupa finalizarea etapei financiare, ca urmare a solicitarii AC conform art. 196 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste documente pot fi: a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării; b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca OE poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 ; d) alte documente edificatoare, după caz. Note: - Documentele care reprezintă motive de excludere se solicită ofertantului/ofertantului asociat, subcontractantului cât şi terţului susţinător. -Incadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare atrage excluderea din procedura. 2.2. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se gasească în situatiile prevazute la art. 60, alin. (1), lit. d) si e) din Legea nr. 98/2016 . Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii vor completa o declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 60, alin. (1), lit. d) si e) din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, conform Formularului din Sectiunea Formulare, care se va prezenta o data cu DUAE. Nota: Dacă un grup de OE depune oferta comuna aceste cerinte trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii. Persoane cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: a) in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt:Ing. Grigorie Marinel Cristian – Director General (semnatar documente procedura, contracte), Ec. Uritu Florin Irinel – Director Economic (semnatar documente procedura, contracte), Ing. Rizea Felician Gabriel – Director Tehnic (semnatar documente procedura, contracte), Ing. Vacaru Mirela Simona (membru – in comisia de analiza/evaluare) si Ing. Bobolin Melania (membru in comisia de analiza/evaluare - rezerva) - Serv. Tehnic Productie, Ing. Tufa Sandel Florin (presedinte cu drept de vot comisie de analiza)– Sector Reparatii Strazi, Ing. Titirigeanca Ionela (membru comisie de evaluare), – Sector Reparatii Strazi, Boncioaga Nicolita (membru in comisia de analiza/evaluare) si Burnea Ioana Loredana (membru de rezerva)– Serv. Financiar Contabilitate, Cj. Popescu Carmen Andreea – Serv. Achizitii Publice si Aprovizionare (persoana responsabila cu procedura in comisia de analiza/evaluare), Ec. Stefan Alina – Serv. Achizitii Publice (persoana responsabila cu procedura in comisia de analiza/evaluare - rezerva), Cj. Mladin Radu Daniel (membru in comisia de analiza/evaluare) si Lupulescu Radu Ana Maria si Enache Constantin (membrii de rezerva)– Serv Juridic, Ing. Ricu Marius Costica - Sector Siguranta Circulatiei (membru de rezerva in comisia de analiza/evaluare). Atenție: - Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător, subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. - Oferta depusă cu nerespectarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completarile ulterioare, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor şi/sau oricând pe parcursul evaluării acestora atrage respingerea acesteia ca neconformă. - In cazul operatorilor economici nerezidenti se accepta ca documente probante documente echivalente celor solicitate pentru operatorii economici rezidenti, emise de autoritati competente din tara de origine a operatorului economic in cauza sau din tara in care este stabilit. In cazul in care in tara de origine sau in tara in care esta stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Lege, se va accepta ca document probant o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva, nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare care are competente in acest sens. - Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse in sectiunile DUAE, atat ale ofertantului/candidatului, cat si ale subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.