Informații suplimentare
:
DUAE va fi configurat de catre entitatea contractanta direct in SEAP la definirea documentatiei de atribuire. DUAE se va completa, in SEAP in mod direct, dupa autentificare, de catre ofertanti. Un operator economic care participă pe cont propriu și care nu se bazează pe capacitățile altor entități pentru a îndeplini criteriile de calificare și selecție, va completa un singur DUAE. Un operator economic care participă pe cont propriu, dar se bazează pe capacitățile uneia sau mai multor alte entități (terți susținători/subcontractanți) este răspunzător pentru depunerea în cadrul procedurii a propriului său DUAE, precum și a câte un DUAE separat pentru fiecare dintre entitățile pe care se bazează. Un operator economic care participă pe cont propriu, dar se bazează pe capacitățile uneia sau mai multor alte entități va preciza la nivelul propriu sau DUAE informații cu privire la terți susținători/subcontractanți. În situația în care două sau mai multe oferte obțin același punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul și sunt clasate pe primul loc, clasamentul se va reface, oferta castigatoare va fi aceea care a realizat punctajul cel mai mare pentru factorul de evaluare „pretul ofertei”. În eventualitatea în care nici prin aplicarea acestui sistem nu se va ajunge la o departajare a ofertelor pe poziții distincte în clasament, entitatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, urmând a aplica criteriul de atribuire, iar contractul va fi atribuit ofertantului care a obținut cel mai mare punctaj. În cazul în care egalitatea se menține se va aplica, din nou, sistemul descris mai sus. Pentru demonstrarea indeplinirii criteriilor de calificare si selectie, ofertantul are obligatia sa completeze DUAE in mod direct in SEAP, prin care confirma ca indeplineste cerintele de calificare astfel cum sunt solicitate in Documentatia de Atribuire. In vederea verificarii informatiilor cuprinse in DUAE, conform art. 205 din Legea 99/2016, entitatea contractanta are dreptul sa solicite iar ofertantul are obligatia de a prezenta documente justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE. Orice posibila denumire de marca de fabrica, sursa, etc. trebuie citita cu mentiunea „sau echivalent”. Instrucțiuni privind notificarea rezultatului procedurii Entitatea contractantă va informa operatorii economici implicați în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție sectorială, ori după caz, la anularea procedurii de atribuire și eventuala inițiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris și cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. În cadrul comunicării, entitatea contractantă va informa ofertantul/ofertanții câștigător/câștigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. Entitatea contractantă va informa ofertanții/candidații care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: - fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; - pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă, neadecvată şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini; - fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă și conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție sectorială sau cu care trebuie să se încheie un acord-cadru; - fiecărui operator economic dintre cei prevăzuți la pct. i) - ii), data-limită până la care au dreptul de a depune contestație. Entitatea contractantă are dreptul de a nu comunica anumite informații numai în situația în care divulgarea acestora: - ar conduce la neaplicarea unei prevederi legale, ar constitui un obstacol în aplicarea unei prevederi legale sau ar fi contrară interesului public; - ar prejudicia interesele comerciale legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar prejudicia concurență loială dintre aceștia. Instrucțiuni privind anularea procedurii de atribuire Entitatea contractantă are obligația de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică/sectorială, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire și, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri: - au fost depuse numai oferte inacceptabile, inadmisibile și/sau neconforme; - nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare; - abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. În sensul prevederilor de mai sus, prin abateri grave de la prevederile legislative se înțelege: - criteriile de calificare și selecție, precum și criteriul de atribuire sau factorii de evaluare prevăzuți în cadrul anunțului de participare, precum și în documentația de atribuire au fost modificați; - pe parcursul analizei, evaluării și/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar Autoritatea/entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă, la încălcarea principiilor. Prin excepție, entitatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție sectorială, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire și, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri: - ca urmare a deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care dispune eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare din anunțul de participare, din documentația de atribuire ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire; - entitatea contractantă nu mai are asigurate fondurile necesare realizării achiziției sau nu mai există necesitatea ce urma a fi acoperită; cele două situații nedatorându-se unei acțiuni sau inacțiuni a Autorității/entității contractante. Entitatea contractantă are obligația de a comunica în scris tuturor participanților la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligațiilor pe care aceștia și le-au creat prin depunerea de oferte, cât și motivul concret care a determinat decizia de anulare. Instrucțiuni privind semnarea contractului de achiziție Entitatea contractantă va încheia contractul de achiziție/acordul-cadru cu ofertantul/ofertanții desemnat(i) câștigător(i), în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 12 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative. Ofertantul desemnat câștigător are obligația de a se prezenta în termen de 12 zile de la primirea invitației pentru semnarea contractului, transmisă de entitatea contractantă. Dacă termenului de 12 zile a expirat iar ofertantul desemnat câștigător nu s-a prezentat pentru semnarea contractului, situația va fi asimilată refuzului de a semna contractul, iar entitatea contractantă va reține în favoarea sa garanția de participare. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul este un consorțiu, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului următoarele documente: - documente prin care se autorizează persoana care urmează să semneze contractul; - acordul de asociere din care să rezulte cota de participare a fiecărui membru al asocierii, reprezentantul legal al asocierii, liderul desemnat (informații care nu trebuie să fie diferite față de cele precizate în documentele care au însoțit oferta); În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul a nominalizat in cadrul ofertei subcontractanți, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului contractul/contractele încheiate cu subcontractanții nominalizați in oferta. In cazul în care autoritatea/entitatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă. În caz contrar, procedura de atribuire se anulează.