Descriere
:
Operatorii economici (inclusiv asociați, subcontractanții și terții susținători declarați după caz) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea de îndeplinire a cerinței constă în prezentarea numai a DUAE conf. art. 193, alin. 1 din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, împreună cu asociat, subcontractant, terț susținător, dacă este cazul. Operatorii economici vor prezenta ca documente justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: - Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; - Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat(bugetul de stat, bugetul local, etc.) valabile la momentul prezentării. Pentru sediile secundare/punctele de lucru, cerința se va putea demonstra printr-o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. - Cazier fiscal din care să reiasă ca nu sunt înscrise fapte de natură fiscală, respectiv cele sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale precum şi cele care privesc disciplina financiară, valabil la data prezentării sale. - Alte documente edificatoare, după caz. Operatorii economici(ofertanți/asociați/subcontractanți/terți susținători) nu trebuie să se găsească în situațile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr.98/2016. Modalitatea prin care trebuie demonstrată îndeplinirea cerinței:se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedură cu informațiile aferente situației lor. Personal din cadrul autorităţii contractante implicat în organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire: Ciocîntă Gabriel- șef unitate, Alexa Marius -Loctiitor Sef UM, Gradinariu Ciprian-contabil șef, Ciocîntă Gabriel, Răşcanu Răzvan-sef sectie management si coordonare investitii, Gradinariu Ciprian-contabil sef, Andrei Victor Andrei-sef birou management si coordonare investitii, Avram Iulian-specialist in biroul MCI, Tîrnovan Mihaela-referent specialitate birou achizitii, Vasiliu Cristian-referent specialitate birou achizitii, Vîrgolici Marian-referent specialitate birou MCI, Iacob Șerban-specialist BMCI, Viziteu Andreea-referent de specialitate BMCI, Achiței Tiberiu-specialist BMCI. NOTĂ: 1. Vor fi excluşi din procedura de atribuire toţi ofertanţii care se afla în situaţiile prevăzute la art. 60, 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. 2. Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă