Descriere
:
Nivelul minim al cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii 3 ani, 2022,2023 și 2024 trebuie să fie cel puțin egală cu 600.000 RON . Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime de calificare, orice ofertant se poate baza pe resursele altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor pe care le are cu aceste entități. Pentru a demonstra îndeplinirea cerinței minime de calificare, orice Ofertant are dreptul: i. să participe în comun (într-o asociere) cu alți operatori economici la procedura de atribuire, în condițiile prevăzute în cadrul normativ în vigoare. ii. să invoce susținerea unui terț susținător sau mai multor terți susținători și să utilizeze capacitățile acestuia/acestora pentru a demonstra îndeplinirea cerinței minime, indiferent de natura relațiilor juridice existente între operatorul economic și entitatea ale cărei capacități le utilizează, în condițiile art. 182 și următoarele din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 196 și următoarele din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare. Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă în comun în cadrul unei asocieri, cerința minimă de calificare „Nivelul minim al cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii 3 ani” poate fi îndeplinită de oricare dintre membrii asocierii, sau prin cumularea resurselor tuturor membrilor asocierii. Detalii referitoare la oferta comună sunt disponibile la paragraful III.1.8) FORMA JURIDICĂ PE CARE O VA LUA GRUPUL DE OPERATORI ECONOMICI CĂRUIA I SE ATRIBUIE CONTRACTUL. Dacă un operator economic își exercită dreptul de a participa în comun cu alți operatori economici la procedura de atribuire, pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime de calificare „Nivelul minim al cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii 3 ani”, acesta trebuie: i. prezinte împreună cu oferta, până la termenul-limită de depunere a ofertelor, următoarele: a) Acordul de asociere; b) Câte un DUAE (răspuns) separat pentru fiecare operator economic membru al asocierii, cu care participă în comun la procedura de atribuire, completând informațiile solicitate în Partea II (Secțiunile A și B), Partea III, Partea IV: Criterii de selecție Secțiunea B: Capacitatea economică și financiară și să includă informațiile cu privire la „Cifra de afaceri pentru numărul de ani impus"; ii. să bifeze „Da” în propriul DUAE (răspuns), Partea II: Informații referitoare la operatorul economic, Secțiunea A: Informații privind operatorul economic, „Operatorul economic participă la procedura de achiziție publică împreună cu alții” și să completeze informațiile suplimentare solicitate în acest sens. Pentru îndeplinirea cerinței minime aplicabile legate de nivelul minim al cifrei de afaceri anuale, ofertantul are dreptul de a invoca sprijinul unui terț susținător/unor terți susținători, indiferent de natura relațiilor juridice existente între operatorul economic ofertant și terțul susținător/terții susținători ale cărui/căror capacități le utilizează, conform prevederilor art. 182 și următoarele din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 196 și următoarele din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea cadrului normativ și de îndrumare aplicabil. Ofertantul va consulta Partea a II-a din DUAE: „Informații referitoare la operatorul economic, secțiunea C: Informații privind utilizarea capacităților altor entități" pentru furnizarea informațiilor solicitate în formularul DUAE (răspuns). În cazul în care ofertantul își demonstrează îndeplinirea cerinței de calificare legată de capacitatea economică și financiară („Nivelul minim al cifrei de afaceri a ofertantului pe ultimii 3 ani”) prin invocarea susținerii acordate de unul sau mai mulți terți susținători, atunci capacitatea acestuia/acestora urmează a fi cumulată cu cea a ofertantului (ofertant individual sau asociere) în ceea ce privește respectiva cerință. Atunci când un ofertant invocă susținerea unui terț susținător/unor terți susținători, ofertantul trebuie să demonstreze autorității/entității contractante că: i. va avea la dispoziția sa resursele necesare prin depunerea unui angajament al terțului susținător (angajament necondiționat) cu privire la susținerea financiară a ofertantului (a se vedea Formularul relevant din Secțiunea D – Formulare din cadrul documentației de atribuire,după caz, pentru fiecare terț susținător); ii. Terțul susținător (fiecare terț susținător) care acordă susținerea financiară îndeplinește cerințele referitoare la motivele de excludere și capacitatea de exercitare a activității profesionale. Ca dovadă preliminară pentru verificarea situației economice și financiare, ofertantul (ofertant individual, fiecare membru al unei asocierii) și terțul susținător/terții susținători dacă este cazul, trebuie să prezinte DUAE. Informațiile solicitate vor fi prezentate în moneda în care a fost exprimată cerința de calificare. Pentru conversie din alta monedă, ofertanții vor utiliza cursul de schimb mediu anual pentru fiecare exercițiu financiar specific, așa cum este publicat de Banca Națională a României (B.N.R.). Ca urmare a unei solicitări exprese din partea autorității contractante și înainte de atribuirea contractul, ofertantul (ofertant individual sau asociere de operatori economici) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire trebuie să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE (răspuns). Toate documentele solicitate vor fi depuse cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Pentru calculul echivalenței din alte monede, se va aplica cursul mediu anual, comunicat de B.N.R. pentru fiecare an în parte.