Descriere
:
1) Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative se vor prezenta de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire. Aceste documente pot fi: certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc.), valabile la momentul prezentării. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. 2) Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv, valabile la momentul prezentării. Se va completa DUAE, urmând ca documentele justificative să fie prezentate de către ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, la solicitarea autorității contractante. Pentru ofertanți persoane juridice / fizice străine: documente echivalente, din țara de rezidență, (documentele vor fi semnate de reprezentanții legali și vor fi însoțite de o traducere autorizată în limba română), în conformitate cu prevederile legale din țara de rezidență. 3) După caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art.166 alin (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. 4) Neîncadrarea în prevederile art. 59 din Legea nr 98/2016 privind achizițiile publice (evitarea conflictului de interese) - Informații privind personalul autorității contractante care sunt implicate în desfășurarea procedurii de atribuire: Rector: Mihnea COSTOIU, Director General: Mihai COROCAESCU, Director Economic: Dorina ADAMESCU, Director Achiziții: Costel BÎRSAN, CFPP: Rodica MANOLACHE, Director proiect: Adina FLOREA, Mihai DASCALU – Manager strategic, Imad Alex AWADA – expert senior, Claudiu ZALESCHI – manager operational, Mihai BADEA – responsabil juridic, Bogdan COROCĂESCU – responsabil achiziții.