Descrierea modificărilor
:
Act aditional nr. 4 inregistrat la RAJA SA sub numarul 34036 din data de 22.04.2025 În fapt, Precizăm faptul că în cadrul Contractului CL 3A au fost prevăzute a se realiza, printre altele, și lucrări de reabilitare a rețelei de apă pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, lucrări permanente prevăzute în cadrul contractului. Având în vedere întârzierile înregistrate în execuția lucrărilor hidroedilitare pe bulevardul Mamaia cauzate de terțe autorități, Antreprenorul a formulat o Notificare de Revendicare, prin care se consideră îndreptățit la prelungirea Duratei de Execuție a Contractului. În raport cu acest fapt, istoricul circumstanței prezente este următorul: > în data de 23.10.2023, Antreprenorul a depus o cerere pe platfonna CONFORT URBAN SRL în vederea obținerii avizului de restricționare a traficului rutier pentru execuția lucrărilor hidroedilitare de pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța (Anexa 1); în data de 27.10.2023, respectiv data apariției evenimentului, reprezentanții societății CONFORT URBAN SRL au respins / anulat cererea depusă de către Antreprenor, motivând, pe de o parte, că fișierele încărcate nu sunt corespunzătoare cu cerințele impuse, iar pe de altă parte că bulevardul a fost recent asfaltat și nu se poate afecta stratul rutier (Anexa 2); > în data de 29.12.2023, prin adresa nr. 18243, Supervizorul transmite o notificare prin care admite de principiu Revendicarea Antreprenorului; în data de 07.02.2024, Antreprenorul a redepus o nouă cerere pe platforma autorității locale, iar în data de 09.02.2024, CONFORT URBAN SRL a respins din nou cererea, stipulând faptul că „ținând cont de șantierele deschise pe artele principale ale municipiul Constanța ce au impact asupra valorilor de trafic rutier (...) termenul estimat pentru deschiderea unui front nou de lucru pe bd. Mamaia, respectiv tronsonul cuprins între l. Gh. Duca și strada Lahovari, vafi toamna anului 2024. ” (Anexa 3); > în data de 09.07.2024, documentația a fost redepusă pe platforma CONFORT URBAN SRL, dar avizul de restricționare a traficului nu a fost emis, autoritatea anulând cererea fiindcă existau valori crescute ale traficului înregistrate pe acest bulevard (Anexa 4); > Ulterior, Antreprenorul a revenit în data de 10.10.2024 către CONFORT URBAN SRL cu o nouă cerere de a deschide un alt front de lucru pe amplasamentul bulevardului Mamaia, dar acordul autorității publice nu a fost transmis într-un termen rezonabil (Anexa 5); > în data de 08.10.2024, prin adresa nr. 98025, RAJA SA a solicitat Proiectantului un punct de vedere cu privire la posibilitatea execuției lucrărilor prin schimbarea tehnologiei de execuție din săpătură deschisă în foraj orizontal dirijat, cauzat de faptul că reprezentanții Autorității Locale nu permit intervenția în suprafața carosabilă a bulevardului Mamaia, recent reabilitată; > în data de 17.10.2024, Proiectantul a transmis Dispoziția de Șantier nr. 8A, care a prevăzut translatarea noii conducte Dn 315 mm în trotuarul bulevardului Mamaia și montarea unei conducte PEHD Dn 110 mm cu rolul de a prelua toate conductele de branșament existente de pe partea opusă a bulevardului; > în data de 17.10.2024, prin adresa nr. 102051 (Anexa 6), Beneficiarul a înaintat Dispoziția de Șantier nr. 8A și a solicitat Supervizorului demararea procedurii de modificare în cadrul Contractului CL 3 A; Notă: Implementarea soluției prevăzută în DS 8A presupune o modificare a Proiectului Tehnic, drept care se va aplica procedura de la nivelul clauzei 37 [Modificări] din Condiții Generale de Contract. > în data de 21.10.2024, prin adresa nr. 12134 (Anexa 7), Supervizorul a solicitat Antreprenorului transmiterea impactului de timp și financiar aferent modificărilor cuprinse la nivelul Dispoziției de Șantier nr. 8A; > în data de 07.11.2024, prin adresa nr. 236 (Anexa 8), Antreprenorul a transłnis impactul financiar; > în data de 08.11.2024, prin adresa nr. 12777, Supervizorul a solicitat Antreprenorului să transmită impactul Listei de Cantități modificată de Proiectant, astfel, în data de 11.11.2024, prin adresa nr. 240 (Anexa 9) Antreprenorul a retransmis impactul financiar al modificărilor din cadrul Dispoziției de Șantier ante-menționate; > în data de 19.11.2024, CONFORT URBAN SRL a emis avizul de restricționare a traficului rutier aferent execuției lucrărilor prevăzute pe amplasamentul bulevardului Mamaia, având conditionalitatea ca suprafata carosabilă să nu fie afectată de lucrări (Anexa 10); Notă: Având în vedere faptul că a devenit necesară schimbarea metodologiei de execuție, deși avizul de restricționare a traficului a fost emis, Antreprenorul nu putea începe executia lucrărilor până la mołnentul implementării acestei modificări în cadrul Contractului. > în data de 20.11.2024, prin adresa nr. 252, Antreprenorul înștiințează Beneficiarul și Supervizorul privind emiterea avizului de la CONFORT URBAN SRL în data de 19.11.2024; > în data de 25.11.2024, ulterior transmiterii de către Beneficiar a Dispoziției de Șantier, Antreprenorul a demarat execuția lucrărilor pe bulevardul Mamaia, în scopul diminuării întârzierilor acumulate; > în data de 29.01.2025, prin adresa nr. 584 (Anexa 11), Supervizorul a înaintat proiectul de Modificare nr. 12 către Beneficiar în vederea analizării acestuia, document ce înglobează și modificarea aferentă DS 8A; > în data de 10.02.2025, prin adresa nr 234, Antreprenorul a transmis Programul de Execuție Actualizat; > în data de 11.02.2025, prin adresa nr. 11941 (Anexa 12), Beneficiarul a aprobat proiectul de Modificare nr. 12. Astfel, Durata de Execuție a Contractului se prelungește cu 383 zile. În consecință, Durata de Execuție a Lucrărilor aferente Contractului devinc 748 zile, noua data de finalizare devenind 31.03.2025. in raport cu cele de mai sus, Durata de Execuție prevăzută la litera r) din cuprinsul Acordului Contractual nr. 24660/14.02.2023. In drept: Temeiul prevederilor Clauzei 35 [Prelungirea Duratei de Executie], subclauza 35.1 (i), Clauzei 37 [M