Descriere
:
1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. 1 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente sunt: • certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii; • cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; • după caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere,o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. 2. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: SZABO I. JOZSEF-LEVENTE Primar CSECS I. SANDOR Consilier local SZÖCS G. HUNOR Consilier local FEKETE G. GYULA Consilier local SZILAGYI D. DEZSÖ Consilier local ZOLYOMI ANTAL Consilier local VAS A. ALEXANDRU Consilier local JAKÓ T. MIHÁLY Consilier local MAN TUDOR-EDUARD Consilier local NAGY I. ARNOLD-JÁNOS Consilier local RĂDUCAN N. RĂZVAN-OVIDIU Consilier local MAILAT V. MARINEL Viceprimar/ Membru în comisia de evaluare SANDOR D. DINU Consilier local INCZE A. AUREL-ALIN Consilier local TOGĂNEL I. ALINA-MARIA Consilier local SZEGEDI E. JENO Consilier local Moldovan Dorel Preşedintele comisiei de evaluare cu drept de vot / Responsabil procedură Pasztor Denisa Georgiana Membru în comisia de evaluare/Juridic Tamas Reka Membru în comisia de evaluare/Contabilitate Abran Nicoleta Andreea Membru de rezervă în comisia de evaluare Galfi Zsolt Jozsef Membru al comisiei de evaluare/ Urbanism Modalitatea de îndeplinire: Având în vedere obligația autoritatății contractante de a completa formularul de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică, se va completa Declarația privind lipsa conflictului de interese (Formularul nr. 8) de către fiecare operator economic în parte (ofertant, asociat, terț susținător, subcontractant) și va fi prezentată în SEAP la depunerea ofertelor, alături de formularul DUAE.