Motive referitoare la situația operatorului economic
:
Cerința nr.1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării; - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; - alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/ terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Cerința nr.2. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții (daca este cazul) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59,60 din Legea nr. 98/2016. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității/entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: - RADU Emil - Director - Noana Alex Cristian - Director adj. DSDRP - Neagoe Costel - Director adj. Ec-Admin. - Tirca Gabriela Raluca - Director adjunct reint.sociala - Simigiu Bogdan Cristian - Șef serviciu financiar-contabil - Dumitru Emanuel Gabriel- Șef serviciu logistica - Mirea Ileana - Ofiter achizitii - Popa Elena Mihaela - Agent administrativ financiar - Nicolae Alexandra Daniela - Agent administrativ financiar - Militaru Carmen – ofiter economist - Cosmina Lautaru - Agent administrativ achizitii - Ionescu Roxana Victoria - Agent administrativ achizitii - Marcu Carla Bianca Madalina - Agent administrativ logistică - Cheroiu Nicusor - Ofiter logistica - Badi Laurentiu - Agent administrativ - Oae Ioana - Ofiter constructii Modalitatea de îndeplinire: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții (daca este cazul) vor depune, odata cu DUAE, o declaratie privind conflictul de interese conform FORMULARUL 1 pus la dispoziție de autoritatea contractantă. Nota: Pe lângă declarația privind evitarea conflictului de interese, ofertanții vor prezenta odată cu DUAE următoarele declarații: - declarație privind protecția datelor cu caracter personal (conform FORMULARUL NR. 2); - declarație privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă (conform FORMULARUL NR. 10); - imputernicire (conform FORMULARUL NR 9, daca este cazul) Pentru persoanele juridice străine: se vor depune documente echivalente emise în tara de rezidență. Documentele emise în altă limbă decât limba română, VOR FI INSOȚITE DE TRADUCERE AUTORIZATĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Necompletarea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă în temeiul art. 137, alin. (2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm la terțului susținator din care să rezulta modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât și ale subscontractantului/tertului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire. Înainte de atribuirea acordului-cadru, autoritatea contractanta va solicita ofertantii clasati pe primele 3 locuri dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE.