Descriere
:
Criteriul de calificare nr. 1 – Entitatea contractanta prin comisia de evaluare va exclude în orice moment al procedurii de atribuire a contractului de concesiune, orice operator economic cu privire la care a stabilit, în urma analizei informaţiilor şi documentelor prezentate de acesta, sau despre care a luat cunoştinţă în orice alt mod ca se afla în una din situaţiile prevăzute la art.79, 80, 81 din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. Motivele de excludere vor fi aplicate şi în cazul asociaţilor/ subcontractanţilor/terţilor susţinători, după caz. Modalitatea de indeplinire: Fiecare operator economic participant la procedura de atribuire, (ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț sustinator, dupa caz), va prezenta odata cu oferta, atat declaratiile pe propria raspundere (Formularele 3, 4 si 5) privind neincadrarea in prevederile art.79, 80, 81 din Legea nr.100/2016, cat si, daca este cazul, angajamentul ferm al tertului Sustinator, insotit de documente din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau asociere, daca este cazul. Se vor atasa doc. justificative, in susţinerea celor declarate, precum și doc. considerate edificatoare din acest punct de vedere în țara de origine sau în țara în care ofertantul este stabilit. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea declaraţiilor mai sus solicitate, pot fi: 1.certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile sec./punctele de lucru, o declarație privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate; 2.cazierul judiciar al operatorului economic si al persoanelor fizice sau juridice imputernicite, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv sau orice alte doc.considerate edificatoare din acest punct de vedere (în țara de origine / în țara în care ofertantul este stabilit); 3.dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.80 alin. (4), art.81 alin.(2), art.84 din Legea 100/2016 4.alte documente edificatoare, dupa caz echivalente, emise de autorități competente din țara respectivă. In cazul în care în țara de origine sau în tara în care este stabilit ofertantul/asociatul/terțul susținător nu se emit documente de natura celor mentionate anterior, sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art.79, 80 și 81 din Legea nr.100/2016, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declaratie pe propria raspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria raspundere, o declarație autentică data în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Documentele de mai sus pot fi prezentate în oricare dintre formele: original/copie legalizată/copie lizibila cu mențiunea ”conform cu originalul”, iar documentele emise în altă limbă vor fi insoțite de traducerea autorizată în limba română. Entitatea contractantă va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 79, 80 si 81 din Legea 100/2016 in legatura cu subcontractantii propusi. În cazul in care este identificata o situatie de excludere, cu aplicarea dispozitiilor art.96, alin.(2) din Legea 100/2016, autoritatea contractanta va solicita ofertantului sa inlocuiasca subcontractantul in legătură cu care a rezultat în urma verificării că se află în această situație. Autoritatea contractanta va verifica daca tertul sustinator nu se incadreaza in motivele de excludere prevazute la art.79, 80 si 81 din Legea 100/2016. Daca tertul se incadreaza in unul din motivele de excludere, cu aplicarea dispozitiilor art.78, alin.(2) din Legea 100/2016, autoritatea contractanta va solicita, o singura data, ca operatorul economic sa inlocuiasca tertul sustinator. Criteriul de calificare nr. 2 - Evitarea conflictului de interese: Ofertantii, ofertantii asociati, subcontractantii si tertii sustinatori nu trebuie sa se afle in situatiile potential-generatoare de conflict de interese sau in situatii care ar putea duce la aparitia unui conflict de interese prevazute de art.43 și 44 din Legea 100/2016. Modalitatea de indeplinire: Se va completa Declarația privind conflictul de interese conform art. 44 din Legea 100/2016 privind concesiunile de lucrări si concesiunile de servicii, pentru ofertant, asociat, subcontractant si terț. Se va utiliza Formularul nr.6 - Declaraţia privind evitarea conflictului de interese NOTA : Nedepunerea odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/ subcontractant/terț susținător) a Declarației pe propria răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 43-44 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări si concesiunile de servicii, atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. Pentru determinarea situațiilor de conflict de interese se indică în anunțul de concesiune și în fișa de date a concesiunii identitatea persoanelor cu funcții de decizie la nivelul entității contractante cu privire la acestă procedură. Nota : În cazul în care exista incertitudini în ceea ce privește existenta sau inexistenta unei situații de excludere, Entitatea contractanta are dreptul de a solicita în mod direct informații de la autoritățile competente străine. Numele persoanelor cu rol de decizie la nivelul autorității contractante 1. PRIMAR – NĂSTĂSESCU Gabriel Sebastian ; 2. VICEPRIMAR – MARDALE Ana-Maria; 3. SECRETAR GENERAL COMUNA - TERTEREANU Ana Isabella; 4. SEF COMPARTIMENT FINANCIAR – CONTABILITATE – FILIGEAN Nicoleta-Suzana Expert extern cooptat : ALDESCU Cristinel Emanuel