Descriere
:
Cerința nr.1 Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidenta , din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică.Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care aceștia urmează să o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/sectorială cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza. Cerința 2: Operatorii Economici declarați câștigători ai procedurilor de achiziții publice sunt obligați să pună la dispoziția Autorității Contractante informațiile cu privire la beneficiarul real a fondurilor alocate din PNRR, în înțelesul art. 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, al art. 4 din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și astfel cum sunt ele reglementate de obligațiile impuse de art. 22 alin. 2 lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241 a Parlamentului European și a Consiliului. Datele privind beneficiarul real vor fi coletate astfel: a) pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC b) pentru ofertantul/ofertanții declarat(i) castigator(i) care are/au în structura acționariatului entități juridice străine, - se va prezenta o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentatul legal, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările și modificările ulterioare. c) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, aceștia vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțit de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizați, în condițiile legii. d) pentru ofertanții de tipul asociațiilor și fundațiilor, se va depune un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației. e) În cazul în care asociația/fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine – se va depune o declarație pe proprie răspundere dată către reprezentatul legal/președinte, conform prevederilor art. 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice (cel putin numele, prenumele și data nașterii), în conformitate cu Legea 129/2019, cu completările și modificările ulterioare. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii Ofertantul/ofertantul asociat va completa informațiile corespunzătoare din documentul DUAE. Odată cu depunerea DUAE se va prezenta acordul de asociere, conform formularului din secțiunea de Formulare. Documentele justificative care probează cele asumate în acorduri vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc, la solicitarea autorității contractante. În cazul în care acordurile de asociere sunt încheiate în altă limbă decât limba română, se va prezenta copie după acorduri și traducere autorizată în limba română după acestea. În cazul ofertei comune condiția va fi îndeplinită individual de fiecare membru al asocierii pentru partea de contract pe care o realizează. Nota 1: Persoanele juridice străine, operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Documentele edificatoare vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română. Nota 2: În cazul unei oferte comune, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii grupului. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza. Nota 3: Autoritatea Contractantă poate solicita ofertanților să completeze sau să clarifice documentele justificative prezentate ca dovadă a informațiilor cuprinse în DUAE. Nota 4: Cerința se aplică inclusiv pentru documentația care trebuie prezentată de asociat/ subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Toate documentele trebuie să fie valabile LA MOMENTUL PREZENTĂRII ACESTORA