Descriere
:
Se solicită să se facă dovada că ofertantul dispune de personal calificat pentru îndeplinirea contractului pe baza următoarelor documente: - C.V. - format Europass pentru fiecare persoană în parte; - Documente suport din care să rezulte îndeplinirea cerințelor solicitate, cum ar fi diplome, certificate, atestate privind specializarea personalului (studii, pregătire profesională, calificarea expertului propus în cadrul echipei de proiect), recomandări și/sau orice alte documente relevante prin care se face dovada îndeplinirii experientei/cerinței solicitate. - Declarația privind disponibilitatea, în original, pentru perioada asumată în ofertă, pentru executarea contractului. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE, în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completare DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Justificare: Personalul implicat în proiect trebuie să-și declare disponibilitatea pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică, sens în care se vor prezenta declarațiile acestora. Obiectul contractului constă în furnizare AUTOMATURATOARE. Justificare: Furnizorul prin intermediul expertului trebuie să asigure instalarea, și configurarea produselor, asigurând îndeplinirea cerințelor legate de înaltă disponibilitate a acesteia. Acesta va livra documentele specifice instalării/și sau configurării, manualele tehnice de utilizare etc. Informații privind asociații: În cazul depunerii unei oferte comune, DUAE va fi completat de fiecare operator economic în parte. Se va prezenta Acordul de asociere cu următoarele prevederi minime: - Asociații sunt responsabili solidar și nelimitat de executarea contractului; - nominalizarea liderului asocierii; - comunicările se vor face cu liderul asocierii; Nominalizarea persoanei care semnează în numele și din partea liderului, precum și împuternicirea de a semna contractul în numele asocierii. Notă: autoritatea contractantă va solicita legalizarea asocierii în cazul în care oferta comună este declarată câștigătoare; atunci când un grup de operatori economici depune ofertă comună, capacitatea economico-financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Justificare: informațiile privind asociații sunt necesare autorității contractante în scopul cunoașterii liderului asociației - cine își asumă răspunderea pentru îndeplinirea contractului, partea care o realizează fiecare asociat. Modalitate de îndeplinire: Se va completa DUAE, în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016, doar de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completare DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Informații privind partea/părțile din contract pe care operatorul economic, are eventual, intenția să o subcontracteze. Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale sub contractanților propuși. În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile sub contractantului/ sub contractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre subcontractați, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Modalitate de îndeplinire: Se va completa DUAE, în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016, de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completare DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor – acordul/acordurile de subcontractare; - documente justificative ale subcontractantului/subcontractantilor. Justificare: Prezentarea unei declarații în care o parte din contract este îndeplinită de un subcontractant garantează autoritatea contractantă de faptul că subcontractantul va pune la dispoziţia ofertantului resursele necesare îndeplinirii în bune condiții a contractului de achiziţie. Capacitatea tehnică și sau profesională a operatorului economic poate fi susţinută, în conformitate cu prevederile art. 182 din Legea 98/2016. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE şi cu informaţii solicitate cu privire la existenţa unei susţineri de terţă parte, precum şi celelalte aspecte solicitate prin formularul DUAE. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinţei vor fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către operatorul economic clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - angajamentul ferm al terțului susținător/angajamentele ferme ale terţilor susţinători prin care se dovedeşte că ofertantul va avea acces în orice moment la susţinerea terţului. Totodată conform prevederilor art. 184 din Legea 98/2016 prin angajamentul ferm terțul/terţii se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie. Răspunderea solidară a terțului/terților susţinător/susţinători se va angaja sub condiţia neîndeplinirii de către acesta/aceştia a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament.