Informații suplimentare
:
1.Autorizatiile, avizele si certificatele depuse in faza de ofertare trebuie sa fie valabile la momentul prezentarii. 2. Confidenţialitate: ofertantii vor elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi vor indica, motivat, în cuprinsul acestora, care informaţii din propunerea tehnică şi/sau propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală conform legislaţiei aplicabile. 3. Documentelor transmise prin mijloace electronice le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semnătura electronică (Legea nr. 455/2001, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, documentele ofertei, DUAE, documentele de calificare, orice alte documente justificative, precum şi, după caz, răspunsurile la solicitările de clarificări, se transmit conform solicitării autorit.contractante, prin intermediul SEAP, în mod obligatoriu semnate cu semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, fiind considerate documente originale. Documentele emise de instituţii/organisme oficiale abilitate trebuie să fie semnate şi parafate conform prevederilor legale, urmând ca semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, aparţinând ofertantilor să fie aplicată de acesta asupra copiei respectivului document. 5. DUAE va fi completat conform Instructiunilor prezentate in anexa nr. 1 din Ordinul Presedintelui ANAP nr.1017/ 2019. 6. comisia de evaluare va solicita clarificări privind un preț aparent neobișnuit de scăzut în sensul prevederilor art 136 din HG 395/2016 si ale art 210 din Legea 98/2016 , pentru ofertele ce reprezintă mai puțin de 80 % din prețul maximal estimat. ''Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.